Caută
  • Una cu Cealaltă

Timp de la Una pentru Cealaltă

Azi Una se perindă printre flori galbene, acolo pe unde bâzâie albinele. Cealaltă s-a împlântat pe o margine de lac, cu inima priponită de un fel de copac. 

Acestea fiind date condițiile, între ele s-a întâmplat o conversație.


- Am îmbătrânit, șoptește Cealaltă, într-un amestec de joacă, melancolie și freamăt în colț de ochi.

Liniște. Iar apoi:

- Una, ce înseamnă că trece timpul?

- Cred că înseamnă că ne îmbogățim.

- Atunci eu azi am vrut să fiu săracă, săracă sau m-am lăcomit cu poftă la de toate!!!

Una își păstrează răbdarea, o prinde fix de acolo de unde Cealaltă i-a dat drumul cu năduf:

- Io cred că fiecare trăsătură a feței poartă amprenta unei experiențe. Și eu simt uneori că îmbătrânesc. Dar spiritul nostru nu are această măsură a timpului. Timpul e o măsură umană.

- Atunci nu știu care măsură e cea care s-a dereglat, dar mă zăpăcește!!!


După cum se poate vedea cu ochiul liber și mirosi cu nara dreaptă, Cealaltă nu vrea răbdarea înapoi. Nu o vrea și pace! Pentru că nu o poate ține, cântărește tone cu nemiluita, ce nu pricepe nimeni?!


- Ufff...Când ceva te zăpăcește, schimbă muzica!, se înflăcărează Una.

- (Cealaltă se încruntă inițial nedumerită, apoi toată fața se dezleagă în surâs. Pentru o micro-secundă viețuiesc împreună pe chip încruntarea și surâsul, neîncrederea și entuziasmul.) La asta nu mă așteptam! Nu sună rău ce povestești tu acolo! Hmmm...muzica, schimbă muzica.... Hai să vedem ce iese!


Timp și contra-timp se întrepătrund prin urechea și pe după piciorul Celeilalte. Se schimbă ritmul. Pe marginea lacului apune soarele.


(Asta a fost o zi în care Cealaltă a tropăit necontenit când sus, când jos, printre stări neclare. Despre Una tot ce se poate spune este că a fost ciufută. Pe dinăuntru, dar și pe dinafară.)



14 afișare

© 2019 Una cu Cealalta. Proudly created with Wix.com

  • Instagram Black Round