Caută
  • Una cu Cealaltă

Puștoaice care promit

Atât Una, cât și Cealaltă și-au declarat deja în mod public plăcerea pentru jazz. Și pofta de festivaluri. La cel cu care s-au înhăitat vara asta s-a lăsat cu unele ritmuri atipice pentru universul lor interior. Să-l ascultăm puțin, poate se face loc pentru improvizații. Oare se anunță vremuri bune, prielnice pentru creații?

În locul unde se întinde jazz-ul de care pomenim acum, fetele au ajuns înghițind lacom dealuri și șosele, plus cantități considerabile de povestiri cu iz de liceu și nostalgie. Oleacă fâsâit izul ăsta, dar cu un oarecare farmec al său. Cam după vreo opt porții de asemenea haleală, fiecare cu o durată precisă de șaizeci de minute, s-au dat – mai mult cu chiu decât cu vai – ajunse. Și așa începe să se învârtă mâna destinului alături de restul trăirilor din sufletele lor puternic impregnate cu ițele încâlcite ale adolescenței. Să facem liniște și să distingem ce se aude!


După-amiaza dinaintea dormitului în cort a venit cu observare. A diferențelor dintre oameni și viețile pe care le duc ei. La stânga despachetează Oricine alături de Oarecare; au venit la festival doar ei amândoi. La dreapta se aud chiotele lui Pui de Oricine și Prichindel de Oarecare; sar, se zbenguie și întind nervii părinților până hăt departe. Undeva mai încolo se ivește grupul bărbaților cu barbă și ochelari de soare. Par să se simtă bine făcând glume împreună, doar ei între ei, în haită, cum ar zice ușor ironic fetele. Apoi sunt ele două, așezate pe iarbă în acest peisaj pestriț. Ele ca cine sunt? Înspre care gașcă să se încumete?

Dimineața post-dormitului în cort a venit cu reflectare. Cealaltă se uită înspre Una sensibilă și gânditoare:


- Care e cea mai mare confuzie a ta acuma?

- Că nu știu cine sunt, vine răspunsul prompt. Cine sunt eu, de fapt, în lumea asta.

A ta cum sună?

- Că nu știu ce am voie și ce nu, zice tremurat glasul Celeilalte. Că nu e nimeni care să îmi spună ce decizii am voie sau nu să iau pentru viața mea, ce este îngăduit sau nu să aleg. Of, am obosit să simt așa. Nesuferită stare!


Nu putem ști prea bine ce s-a întâmplat pe parcursul nopții sau al somnului din cort, ce vise sau visări au vizitat cu de la sine putere inima Unei, respectiv gândul zburătăcit al Celeilalte. Se cade, pasămite, ca unele lucruri să rămână ușor învăluite în mister.

Ceea ce se aude mai clar este ritmul atipic despre care povesteam la început și care s-a pornit pe drumul lor de întoarcere. S-a întrupat în dialog.


- Una!

- Da, Cealaltă!

- Io cred că am priceput ceva!

- Ia bagă!

- Io cred că până nu demult ce simțeam se poate numi Speranță și că acum ce încep să ascult e altă voce. I-aș zice Nădejde!

- Adică?

- Păi, cu Speranța pluteam cumva printre norișori visători de proiecții despre viitor, făceam niște schițe pe care le trasam cu stânjeneală și ezitare. Nădejdea asta despre care îți zic acum mi-a cuprins tot corpul, o simt în carne și e vie. Cred că vine cu încredere! Încredere în mine, nu doar așteptarea să-mi tihnească bine (s)curgerea prin acest Univers.

- Aaaaaaaa! Adică, gata, te faci (mai) mare?

- Așa sună, da! Gata cu epoca puștoaicelor care promit! Aș vrea să o întâmplu pe cea a femeii care se ia pe sine cu totul, care prinde viața cu forță.

- Cu tine vin, mă prind și eu în horă, zice Una bucuroasă. Să facem istorie, deci! Nostalgia asta s-a cam demodat, e drept!


Una lângă Cealaltă privește înainte. Ea crede că prietena ei și-a găsit acum un nume de familie, Nădejde. Cealaltă Nădejde șade acum lângă Una, vibrează și se știe pregătită.

Să le urăm drum bun!






12 afișare

© 2019 Una cu Cealalta. Proudly created with Wix.com

  • Instagram Black Round