Pe limba unei fiare

În pântec s-a lăsat răcoare,

Iar sufletul s-a despicat,

S-a hurducat,

S-a tânguit,

Acum e moale.

Cum să-l alin?

Să-i dau răgaz? Să-l scutur?

Tot simte și îl doare!

Hai că-l conving acum din nou să fie tare!

-Ce aspru te grăbești!

Și ce păcat ai fi pe cale

Așa să-nfăptuiești!

Mai bine urlă,

Zgârie,

Zbiară,

Dezamăgirea sălășluiește uneori

În trup neîmblânzit de fiară.

-Atunci mai stai, rămâi cu mine.

Te coboară.

S-asculți cum rage, clocotește, se-nfioară.

Atinge, apucă ferm și ține,

S-o domolim,

S-o izbăvim,

Tu și cu mine.