Femeia arahnidă

Una-i fermecată,

Se furnică, se îndoaie.

-Privește ochii mei albastri!, spune Ea.

-Nu pot!

Fac vânătaie.

Caleidoscop de ochi 

În nuanțe de albastru.

De pleci capul,

formele anunță un cumplit dezastru!

-Te adulmec, te vrăjesc,

Știi că nu mai ai scăpare!

Pierde-ți mintea, hai cu mine!

Mușchii se topesc în picioare.

-Aș vrea, mă las… doar cinci secunde

Nepotrivite

Deochiate

Le las să mă inunde.

-Ce faci?

Cealaltă mă trezește.

Privesc în ochii ei cei verzi

Și-mi amintesc:

-Tu nu vrei să te pierzi!

Te duci așa de nas, în ochii Orișicui?

Acuma ești cu mine

Hai, rămâi!

Prietenia ei e antidot

Pentru arahnide

Sau altfel zis

Pentru fel și fel de individe.

Nu știu ce-i cu vorba

„Ochii verzi

Niciodată să nu-i crezi!”

Celeilalte nu i se aplică.

Mă ia de mână

Și îmi zâmbește fără frică. 

Încrezătoare,

Privirea ei e caldă, însorită,

Cu ea nu mă mai tem

Să fiu brutal sau pe de-a-ntregul cotropită.