Caută
  • Una cu Cealaltă

Doresc. Dor. Esc. Firesc (?)

Actualizată în: 6 Mai 2019

În vremurile în care Una o însoțea pe Cealaltă și invers, era cam anapoda să ți se facă dor de un Oricine. Treaba asta a tânji după cineva stătea cuminte într-un borcan, suspendat pe ultimul raft de sus, acolo în colțul din dreapta al cămării.

Dacă o întrebați pe Una sau poate chiar și pe Cealaltă, v-ar spune că din ce știau ele, se întrezăreau deja flori mici de mucegai pe sub capac. Spus mai pe șleau, să te lași traversat, perturbat sau tulburat de o stare de dor atingea pentru mulți o coardă sensibilă și rămânea ceva tabu.


Legăturile supraviețuiau și se hrăneau din felurite alte sentimente. Îngăduiți-mi să le

descriu mai departe într-un același registru culinar, așa încât să le digerăm cumpătat.


La masă se puteau consuma, așadar, cu lingura, furculița sau cuțitul, după nevoi și

posibilități, preparate de proveninență afectivă incertă. În această categorie intrau, de pildă, hălcile de vinovăție. Miroseau cam puturos și lăsau urme încăpățânate dacă se prelingea din sucul lor pe rochia albă cu panglici sau pe mocasinul proaspăt frecat cu peria. Întinau orgoliul, imaginea desăvârșită la care aspirau Oricine și Oarecare, dar își făceau treaba și îi aduceau împreună de fiecare dată. Irezistibile, vă jur! Aparent sățioase, de asemenea: atâta timp cât se învinuiau reciproc, Oricine rămânea nedezlipit de Oarecare și nu părea că există alternativă. Un Nu ți-a păsat niciodată de cum mă simt EU! era urmat de Dar EU, cu MINE cum rămâne? Nu vezi că numai la tine te gândești mereu?! Schimburi de replici scurse la intervale regulate, purtate din vârf de limbă ascuțită și picurate obligatoriu cu resentiment.


Se mai ronțăia, de asemenea, o treabă căreia Cealaltă i-a spus în joacă Boabă de Visare

trasă la tigaie și servită proaspăt cu Garnitură de Singurătate. (Dacă mă întrebați pe mine, cred că i-a zis ca atare fiindcă își făcuse abonament la așa meniu.) Bun și asta, cât să nu ghiorțăie mațele Nimănui (sau ale Celeilalte, după caz)!

Despre conținutul borcanului mai sus amintit, părerile erau împărțite și de-a dreptul

needificatoare. (Pentru cei cu stomacul tare, vă dezvălui că cele ce urmează se referă, bineînțeles, la starea de dor declarată deja tare ingrată și, pe cale de consecință, cu multă grijă într-un borcan conservată.) Unii spuneau că ar conține prea multă sare; din pricină de lacrimi prelinse pe obrazul drept. Alții că ar fi cam fierbinte și că te-ar cam arde pe limbă. Pentru Mulți se asorta cu dulceața de cireșe amare descoperită într-o seară de vară târzie acasă la bunica. Doar Puțini susțineau că dorul are gust de libertate și că presărat în cantități potrivite în supă, ceai sau peste omleta de dimineață, îmbie la tandrețe iar, pe alocuri, la iubire.

Să te încumeți oare la o linguriță? Aproape că ți-ar lua o viață întreagă pentru a sătura

această întrebare cu un răspuns, de-a dreptul, oarecare!

- Cealaltă?

- Da, Una?

- Vrei să fii tu aia care simte dor de mine?

- Da, vreau! (...) Auzi, Una?

- Da, Cealaltă?

- Dar doar așa, din când în când, bine?

- Bine!

(Să se consemneze că această vorbă șoptită s-a purtat undeva, pe după ușa cămării, a durat cam zece secunde, iar apoi s-a prefăcut în brățară de purtat la glezna stângă pe timp de vară.)

18 afișare

© 2019 Una cu Cealalta. Proudly created with Wix.com

  • Instagram Black Round