Caută
  • Una cu Cealaltă

Ce înseamnă să fii femeia Cealaltă?

Pentru unii, sau poate mai nimerit fie spus pentru unele, e vreme de pus mintea în cui și de odihnit neliniștile în bătaia vântului. Nu așa și pentru Cealaltă, care se cam ia la trântă cu felurite cugetări întortocheate și alți pui de zmei care îi tulbură somnul dinspre dimineață. Parcă ar vrea să prindă în pumn piatra filosofală și nimic mai prejos nu o mulțumește! 

Tărășenia care îi dă de furcă se întrupează ca întrebare: oare cum vine asta, sa fie ea femeie și să dea nas în nas din când în când cu câte o ființă din aceeași specie femeiască?

Aici începe învălmășeala, așa că prindeți între dinți firul de ață al clarității care v-a rămas la îndemână și să ne încumetăm pe unde o apucă ea!

Să fii Cealaltă femeie înseamnă că există Una. Asta vine cu bucurie, însuflețire și spirit liber care se lasă luat la joacă. Ați văzut doar! Ele pot viețui împreună, iar asta le poartă pe amândouă câțiva pași mai aproape de dorințe sau aspirații. Că așa se potrivesc ele, acolo unde se poticnește Una, îi reușește Celeilalte sau invers. 

Mai înseamnă, însă, că există și o Alta. Iar Alta de cele mai multe ori este Aceea, adică Cea Aleasă. Și nu doar atât! Alta are picioarele mai subțiri, gura mai arcuită, vorba mai ademenitoare și alte arme albe în arsenal. Cealaltă o invidiază! Neîmblânzită lighioană, invidia, căci te îndoaie și dezdoaie, iar când îți înhață odată sufletul între gheare, îl întoarce pe dos ca pe o rufă! Cu invidia (sau cu Aceea), Cealaltă nu poate decât să lupte murdar! Adică să nu-și plece capul și să nu se ia pe sine prea tare la bani mărunți la gândul care îi dă târcoale, cum că nu ar valora nici chiar cât negru sub unghie. Ba să pună preț pe vibrația care este ea, vibrație ce tresare sau tresaltă, ce se așează cuminte pe un portativ sau care se încumetă în felurite improvizații. În funcție de combinații! Ele vin din ecouri lăsate de Oricine, de Oarecare sau de crâmpeie dintr-un Timp întâmplat.

Dacă ați început să prindeți deja urma Celeilalte, atunci cunoașteți prea bine faptul că uneori i se încâlcesc gândurile cam ca la mațele-încurcate. Spun asta pentru că să vedeți ce fir de întrebare i se tricotează chiar acum în minte: Oare ea poate fi Alta pentru o cealaltă?

- Hei, șoptește Una, ieși un pic afară din scorbură!

- Huh...? își scutură Cealaltă uitătura și încruntarea din sprâncene.

- Hai afară! Ia uite acolo, uite cum zbârnâie libelulele și se aprinde apa lacului de la apus!

- Aha, afară... Da, da, acuma vin!

Pfiuu, credeam că n-o mai scoate la capăt de data asta! Noroc că Cealaltă nu e doar nesigură pe drumurile sau căutările ei interioare, ci și de-a dreptul ne-singură!



0 afișare

© 2019 Una cu Cealalta. Proudly created with Wix.com

  • Instagram Black Round