Caută
  • Una cu Cealaltă

Au găsit Sensul Vieții. Zăcea pierdut pe nisip la mare.

Una înoată alături de Cealaltă fără să ia seama la algele care le gâdilă jucăuș pe talpă sau li se încurcă printre plete. Nici măcar nu sunt brunete cele două fete!

Din când în când, mai degrabă atunci când le atârnă suflul greu decât în clipele de sprinteneală, poposesc pe câte o limbă de uscat și privesc în urmă.

Adică de acolo venim noi?, rostește Cealaltă gândul metafizic care se dădea de-a dura prin mintea ei.

Da, de acolo. Uite, de dincolo de perdeaua aia de raze care atârnă din cel mai Înalt Sus cu putință.

Și atâta bunătate de drum am parcurs până acuma?

Da, vezi? Am început de ceva vreme și am străbătut deja ceva distanță. Aproape că s-a făcut ora amiezii.

Una?

Da?, răspunde ea oftând ușor și pregătindu-se să o ia din loc.

Mai înotăm?

Bineînțeles! Doar vrem să vedem și celălalt țărm, nu-i așa?

Alteori, făceau pluta pe spate. Foșnetul valurilor le îmbia la somn, într-atât încât și-ar fi tras norii peste cap întocmai ca pe o păturică! Dar se cam luau cu vorba și visau cu ochii deschiși.

Auzi, Cealaltă?

Mmm....?

Dacă Susul de acolo e de fapt Jos?

Ah, păi atunci am putea băga mâna prin el să prindem câte un pește obraznic sau să măsurăm cât este de adânc!

Eu cred că dincolo de acest Sus sau Jos mai sunt și alte Lumi.

Și dacă ne punem o scoică la ureche, oare le auzim?

Eu așa zic. Doar că pentru asta e nevoie să ajungem mai întâi la țărmul de dincolo.

Bine, hai! Dar fără grabă, da?

O luăm cătinel, doar nu ne zorește nimeni!

Fetele se fac apoi totuna cu apa. În urma lor rămân doar niște mici riduri făcute de mișcarea valurilor și spuma mării. E semn că le-a tihnit briza.



17 afișare

© 2019 Una cu Cealalta. Proudly created with Wix.com

  • Instagram Black Round