Una cu Cealaltă

Una cu Cealaltă este despre viața în(tru) însoțire.

Protagonistele sunt două prietene care îndrăznesc, se dezamăgesc, iubesc, se bucură, (se) plâng, prind curaj, glumesc, iar din când în când dau frâu liber la mânie, invidie, gelozie sau altele asemenea. Ele zic că așa dibuiesc speranță și un fel de drag de a trăi.

Povestirile, versurile și dialogurile pe care le veți regăsi aici sunt exclusiv bazate pe experiențele avute. Așa au prins rădăcini și, mai departe, formă. 

Le vom așterne ca pe scurte episoade de viață cu o cadență relativ ordonată de o dată pe săptămână. Ele pot fi citite unul câte unul. Credem că legăturile vor prinde mai degrabă contur dacă le veți parcurge într-o înșiruire cronologică întrucât ansamblul generează contextul pentru fiecare postare în parte.

Una

Umană. Naivă. Amețită. Una este născută din dorința de a arăta lumii că măiestria iubirii se poate cultiva (și) într-o relație de prietenie. Timpul ei se măsoară în teme muzicale, aniversări și călătorii. Obsedată de câini negri, ciocolată și beculețe pentru Crăciun, își trăiește aventurile și face echilibristică emoțională alături de Cealaltă.

Cealaltă

A fost cândva un embrion firav ivit în colț de minte. A prins suflare din joaca și dorul unei femei care se lasă ocazional purtată de filosofii (post)feministe. Care își duce urbanitatea pe bicicletă. Care aleargă atunci când pe interior stările și gândurile sunt într-o învălmășeală. Care visează să plimbe vorbele prin lume în povestiri, conversații sau experiențe însuflețite alături de prieteni. Fix acum are mintea plecată la mare.

© 2019 Una cu Cealalta. Proudly created with Wix.com

  • Instagram Black Round